Un copil de 3 ani şi mama lui au fost răniţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce ambulanţa care îi ducea la spital a fost lovită de o maşină într-o intersecție din Constanţa.
Potrivit IPJ Constanţa, Ambulanţa era condusă în municipiu de un bărbat în vârstă de 43 de ani.
”Având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 62 de ani”, arată sirsa citată.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a copilului aflat în ambulanță, în vârstă de 3 ani, și a mamei sale, de 45 de ani . Reprezentanții ISU Constanța au declarat că ambulanța se afla în drum spre spital cu un copil cu stare febrilă, însoțit de mama lui. În urma coliziunii cu mașina, autosanitara a fost răsturnată.